CNCAN lucrează la o hartă a radonului pentru România

Comisia Naţională de Control a Activităţilor Nucleare (CNCAN) va finaliza, în luna iunie a.c., cadrul legislativ pentru implementarea Directivei 2013/59 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecţia împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiaţiile ionizante, a anunțat preşedintele instituției, Rodin Traicu.

Directiva europeană a fost  adoptată în legislaţia  internă, dar mai sunt  necesare alte 10 acte  normative pentru aplicarea  acesteia, proiectele  acestora fiind în stadiu  avansat de avizare  interministerială, susține  Traicu. Preocuparea  internaţională a venit în  contextul în care radonul, în  concentraţii mari şi de  durată, poate duce la cancer bronhopulmonar. Radonul este un gaz radioactiv inodor și incolor, care se formează prin dezintegrarea radioactivă a uraniului din pământ şi care se găseşte în sol, roci și apă.

În mod normal, radonul nu prezintă risc, ci doar atunci când se acumulează în spaţii închise, precum pivniţele şi parcările subterane, motiv pentru care normativele în construcţii vor fi modificate astfel încât acest lucru să fie înlăturat, a semnalat Președintele CNCAN, anunțând că România va avea o hartă a radonului. Aceasta va fi publică și va folosi la stabilirea politicilor privind sănătatea publică şi construcţiile.
Măsurile de prevenţie sunt foarte simple şi deloc costisitoare. Mai exact, trebuie asigurată ventilarea acelor spaţii, care se poate face cu recuperare de căldură, a spus Traicu.

În România, nivelul maxim de radiaţii al fondului natural este de 300 becquerel/mc. Potrivit datelor CNCAN, la nivel naţional, media de radiaţii este de 145 bq/mc, iar în Bucureşti ajunge la 202 bq/mc”. Sunt câteva locuri în ţară unde acest nivel depăşeşte nivelul natural. Este vorba de zonele unde se află zăcăminte cu minereuri radioactive, a precizat Traicu.

Articol prelutat de pe site-ul http://www.investenergy.ro/cncan-lucreaza-la-o-harta-radonului-pentru-romania/ .